luni, 20 ianuarie 2014

SOS DE ROSII CU VINETE SI FASOLE VERDE


Ingrediente: 1 ceapa
                  1 vanata
                  200 g fasole verde congelata
                  200 ml suc de rosii
                  1 foaie de dafin
                  cateva fire busuioc
                  4 linguri ulei
                  sare
                  piper
Mod de preparare:
  1. Vanata se curata, se taie cubulete si se pune intr-o strecuratoare presarata cu sare sa lase apa. Apoi cubuletele se pun la calit intr-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Se amesteca din cand in cand. Vinetele se tin pe foc putin, cat sa se patrunda, nu trebuie sa se prajeasca.
  2. Pastaile de fasolea verde se pun la fiert in apa cu sare, dupa ce au fiert se scot intr-o strecuratoare.
  3. Ceapa se taie julien si se pune la calit in 2 linguri de ulei incins. Se scutura tigaia de vreo doua ori. Nu se lasa mai mult de 1 minut si se stinge cu o jumatate de pahar cu apa. Se lasa sa dea un clocot si se adauga sucul de rosii, o foaie de dafin si cateva fire de busuioc. Se adauga in sos cubuletele de vinete si pastaile de fasole verde. Se potriveste gustul de sare si piper.
  4. Se lasa sa mai dea vreo doua clocote cat sa se intrepatrunda gusturile, amestecand din cand in cand.
  5. Se poate servi alaturi de paste sau friptura la gratar. Mie una imi place si asa simplu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu